2.11.19

Graţia şi smerenia Sfântului Spirit





Paul Veneţianul – Preaiubiţi copii ai sufletului meu! Vă salut în Flacăra Iubirii. Fie ca binecuvântările Graţiei Divine a Sfântului Spirit să mă facă întotdeauna binevenit în inimile, în sentimentele şi în sufletul vostru! Mintea occidentală nu dă adesea atenţie graţiei şi smereniei Sfântului Spirit – care este blând ca un porumbel alb şi pur, ce simbolizează conştiinţa Lui – şi care se naşte din ritmul delicat şi suav al cântecului său smerit de a fi. Când un om vine într-un loc de “ascultare a Graţiei Divine”, când toate energiile agitate ale multelor lui aspecte sunt reduse la tăcere, atunci frumuseţea, bunăvoinţa, binecuvântările curg, iar prezenţa Sfântului Spirit se manifestă. Pe măsură ce aripile porumbelului îl poartă spre înălţimi, libertatea sa se manifestă prin “a fi”, şi nu atât de mult prin a face sau a se afirma.




Când cineva trăieşte şi slujeşte conform îndrumărilor date de Sinele Divin, în acea lucrare există fericire şi împlinire. Când cineva pune bazele unui impuls nou, apar dureri – dar ambele sunt necesare dobândirii unei conştiinţe mature.

Când curentul vieţii discipolului este onest şi sincer, el face efortul de a fi întotdeauna în locul perfect, acolo unde înţelepciunea Prezenţei EU SUNT îi cere să fie. Când viaţa va coopera şi va călăuzi permanent acest curent al vieţii, atunci şi acolo se poate face cel mai mare serviciu şi poate progresa.

Cuvintele noastre sunt cupe de cristal ce poartă iubire şi pace în conştiinţa exterioară a celor care-şi amintesc de prietenia spirituală şi de asocierea blândă cu noi, la nivel profund. Prin puterea magnetică a Flăcării întreite din Inimă, poate fi atrasă atenţia maeştrilor din planurile superioare, pentru a vă ajuta mai mult.

Una dintre principalele surse de nefericire, frustare şi suferinţă ale omenirii, este capacitatea şi dorinţa de a nu se supune directivelor Divine ale propriei lor prezenţe individualizate EU SUNT, şi îndrumările Gazdelor Superioare de Lumină. Există întotdeauna posibilitatea unei alegeri între supunerea bucuroasă, dorită şi iluminată, faţă de instrucţiunile acelei Prezenţe şi folosirea voită şi ignorantă a liberului arbitru, pentru a crea imperfecţiunea. Devine o chestiune de alegere personală, între fiecare om si Dumnezeul lui.

Insă până când fiecare membru al rasei umane nu va avea dorinţa personală de a îndeplini Voinţa Lui Dumnezeu şi de a trăi conform legilor Iubirii, el nu va trăi experienţa unei fericiri permanente, sau bucuria reuşitei victorioase, care aduce pace, abundenţă, iubire nelimitată şi o expansiune spirituală necunoscută încă de mintea voastră exterioară.

Omul nu a distrus legătura conştientă cu propria sa Prezenţă individualizată EU SUNT într-o clipă, şi nici nu va putea stabili într-o clipă, o asemenea legătură. Este nevoie de răbdare, perseverenţă, hotărâre, puritatea motivelor, un simţ al discriminării foarte bine dezvoltat şi o vigilenţă constantă la uşa inimii acestei Prezenţe.

Prezenţa Lui Dumnezeu aşteaptă – asteaptă prilejul de a sluji prin voi. Minunatul, iubitorul, atotputernicul Tată al Vieţii aşteaptă în permanenţă să vă audă. Ori de câte ori este chemat, El răspunde cu un curent năvalnic din măreaţa Sa Prezenţă, prin intermediul instrumentelor create şi pregătite de iubirea Lui.

Preaiubiţi copii ai Tatălui / Mamei Vieţii, dacă ochii voştri ar putea vedea iminenţa Prezenţei Sfinte, atunci când formele voastre inocente se ridică din paturile lor şi păşesc pe podea pe cărarea acelei zile, aţi înţelege grosolănia comportării sinelui exterior, care o face pe Prezenţă să aştepte. Sub presiunea unor lucruri lipsite de importanţă, trece uneori o zi, o săptămână, sau o viaţă, iar Prezenţa Lui Dumnezeu aşteaptă încă prilejul de a vă umple cupele cu Graţia Divină, pace, abundenţă, vindecare şi iubire.

Şi astfel, dragii mei copii ce treceţi prin vălul experienţei umane, reţineţi că, atunci când piciorul vostru calcă pe pământ, în fiecare dimineaţă, Prezenţa Lui Dumnezeu asteaptă să vă umple ziua cu plenitudinea Divinităţii voastre, dacă alegeţi să o invitaţi! Astăzi, în timp ce citiţi aceste rânduri, amintiţi-vă că Prezenţa Lui Dumnezeu aşteaptă să-i binecuvânteze pe fiecare dintre voi, cu o plenitudine a Iubirii şi Păcii aflată dincolo de puterea voastră de înţelegere. Invocaţi această Prezenţă în fiecare zi şi în fiecare oră a zilei, pentru a fi hrăniţi cu această Iubire, Pace şi Armonie, care vă va binecuvânta vieţile ca să aveţi parte de blândeţe şi perfecţiune.




Preaiubita Mea victorioasă Prezenţă EU SUNT, Lumina sufletului meu!
Iubitul meu Sine Sfânt Hristos, Înţelepciunea sufletului meu!
Preaiubit Tată / Mamă Dumnezeu din Marele Soare Central,
Maeştrii Preaiubiţi ai Marii Frăţii Albe,
Şapte Arhangheli Puternici şi Şapte Elohimi ai Lui Dumnezeu,
Fecioară Iubită, draga noastră Mamă Pământ.

Sunt atât de dispus/ă să fiu umplut/ă de Iubirea Lui Dumnezeu,

Îmi deschid inima spre Tine. EU SUNT plin de dor de Graţia,
din Inima Lui Dumnezeu, îmi deschid inima spre Tine.
EU SUNT atât în speranţă de a deveni Iubirea Divină, îmi deschid inima spre Tine. Acum îmi revărs Iubirea mea și Devotamentul, Cer să fiu
readus/ă la eterna mea Libertate Cosmică . În timp ce EU SUNT
reînnoit/ă în Îmbrățișarea Ta, simt Pacea ta eternă, Flacăra Iubirii!
  
(Repetați 3, 6 sau 9 ori)


Rugăciuni la ... / cele Şapte Flăcări Sacre - Aurelia L.J - Discursul de la Adama cu Maha Chohan Planetar, Paul Venețianul

Traducere  Suzi Mirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!