MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

2.11.19

Templul Iubirii al Flăcării Trandafirului de Cristal







MEDITAŢIE - Cu Adama şi Paul Veneţianul

Acesta este unul dintre templele eterice ale Razei Iubirii, pazită şi alimentată de Flacăra Iubirii Arhanghelilor celei de-a Treia Raze, Chamuel si Charity. El este situat in St. Louis, Missouri, în partea sudică a Americii de Nord. Un arc de iubire Divină formează o punte între acest loc de reculegere şi cel al Elohimilor celei de-a Treia Raze, Heros şi Amora, din planul eteric, situat langă Lacul Winnipeg, din Canada.




Emisia Razei Iubirii din acest templu specific este un flux de creativitate. Flacăra Iubirii din acest loc de reculegere încurajează generozitatea inimii, altruismul, iertarea şi mila. Această enormă energie a Iubirii, pur şi simplu, spală totul şi îi ajută pe cei care vizitează acest templu să păstreze mai multe dintre calităţile Iubirii, pentru ei inşişi şi pentru lume. Altarul şi flacăra locului de reculegere sunt dedicate fluxului vieţii din inima Creatorului, către inima Christului şi apoi către inima omului.

Acum, dragii mei, prin intermediul iubirii lui Paul Veneţianul, veniţi cu mine la acest Templu al Iubirii, insoţiţi de Sfântul Spirit. Închideţi ochii şi respiraţi adânc, de câteva ori. Stabiliţi-vă intenţia de a veni cu noi în vehiculul eteric pe care vi-l prezentăm acum. Vehiculul vostru va fi corpul de lumină al fiecăruia dintre voi. E posibil să vă amintiţi sau nu, de această incursiune – dar avantajele sunt aceleaşi. Folosiţi darul imaginaţiei, pentru a crea o impresie vie a ceea ce vă vom arăta, iar calatoria va rămâne înregistrată în sufletul şi în memoria voastră celulară. La nevoie, veţi putea accesa – nu neapărat în toate detaliile – energiile pe care le veţi primi prin intermediul acestei experienţe.

De asemenea, cu cât veţi face mai multe incursiuni de acest tip, cu atât mai mult veţi ajuta la subţierea vălului propriu de iluzie, care vă blochează amintirile şi percepţia vibraţiilor superioare. Cereţi Sinelui Superior să vă uşureze această călătorie şi deschideţi-vă inimile pentru ca ea să se desfăşoare în planurile interioare, la cel mai înalt nivel posibil.

Călătorim acum prin spaţiu, de la casa voastră din Muntele Shasta, la splendidul Templu al Iubirii al Flăcării trandafirului de cristal. Simţiţi cum parfumul petalelor trandafirului de cristal al iubirii pluteşte peste tot în jurul vostru, chiar inainte de a sosi voi aici. Sunteţi atât de binecuvântaţi, ca un grup atât de mic să aibă privilegiul de a fi însoţit personal de reprezentantul planetar al însuşi Sfântului Spirit. Într-adevăr, se întâmplă rar. Vă spun tuturor celor prezenţi în această cameră, că iubirea şi devotamentul vostru ferm de a vă continua drumul li se permite Lui să vă facă această favoare.

Inspiraţi, dragii mei. Relaxaţi-vă şi simţiţi profund experienţa. Respiraţi adânc, pentru a prelua în interior tot ce puteţi, pentru a vă întoarce cu cea mai profundă înregistrare sufletească pe care o puteţi crea. Asta vă va ajuta să vă dezvoltaţi calea, într-un mod mai armonios şi mai direct.(Pauză scurtă)

Acum suntem aici, în faţa unui uriaş dom multistratificat - un trandafir de cristal transparent. Nu seamănă cu nimic din ce aţi văzut în lumea exterioară. Nu există cuvinte în vocabularul vostru pentru a-i descrie structura atât de minunată şi elegantă, modelată de creativitatea iubirii arhanghelilor Chamuel şi Charity.

Raze de energie pură de Iubire emană din centrul domului, pentru a radia Iubirea Creatorului la sute de kilometri în atmosferă, în toate direcţiile. Ce imagine minunată, dragii mei!

Paşiţi pe covorul de catifea, întins sub picioarele voastre, până la intrarea în templu. Deoarece suntem în compania lui Maha Chohan Însuşi, nu vi se va cere paşaportul de intrare pentru a putea fi admis aici. Întrucât frecvenţele Arhanghelilor sunt atât de înalte şi rarefiate, nici unui suflet nu i se poate permite intrarea aici, decât dacă poate menţine, constant, cel puţin frecvenţa de dimensiunea a patra a iubirii si armoniei, şi este însoţit de unul dintre Maeştrii Înţelepţi.

Pe măsură ce vă apropiaţi de intrare, mai mulţi îngeri ai Razei a Doua, cu o înălţime de aproximativ patru metri, se pleacă în faţa Luminii lui Maha Chohan. De asemenea, ei se pleacă şi în faţa Luminii mele şi a propriei voastre Lumini interioare, poftindu-vă să intraţi.

Fiecare dintre voi este însoţit de unul din aceşti paznici ai templului. Acest templu este de trei ori mai mare decât Vaticanul Bisericii din Roma şi conţine multe secţiuni de diferite energii dimensionale, pentru numeroasele activităţi ce se desfăşoară aici.

Sunteţi duşi într-o zona în care vă puteţi simţi confortabil în cadrul propriului vostru nivel de evoluţie. Traversaţi acum un coridor plin cu mii de îngeri ai Flăcării iubirii, de toate mărimile. Înălţimea acestor fiinţe angelice variază de la înălţimea celui mai mic heruvim, până la cea a celui mai înalt serafim. De fapt, aici sunt reprezentate toate cele douasprezece coruri ale taramului angelic, din toate dimensiunile.

În timp ce paşiţi prin coridor, un număr mare de fântâni şi cascade de energie de iubire pură ţâşnesc din diferite locuri. Energiile emise din aceste fântâni şi cascade îşi cântă în continuu cantecul de Iubire si Recunoştinţă către inima Creatorului, a Mamei şi a tuturor tărâmurilor ce evoluează pe această planetă, în toate dimensiunile. Asta include şi omenirea de la suprafaţă. Dacă le permiteţi, aceste melodii de Iubire pot topi mare parte din zgura pe care a acumulat-o inima şi pe care o poartă cu ea, de atâta vreme. Ascultaţi şi lăsaţi-vă inimile să se contopească cu energiile cântecelor de iubire ce ies din Apele Eternelor Râuri de Iubire.



Porumbei puri de Iubire, mult mai mari decât cei pe care îi cunoaşteţi la suprafaţă, vă trimit radianţa lor vindecătoare.

Staţi şi priviţi, simţiţi şi observaţi minunile Iubirii Lui Dumnezeu, ce aşteaptă să fie oferite celor care iubesc Viaţa şi se supun Legilor Eterne ale Iubirii. Nimeni nu vă grăbeşte. 


Reţineţi că sunteţi aici într-o zonă atemporală. Ascultaţi şi cântecele de iubire ale multelor varietăţi de flori de Raza a Treia, plante şi fructe, care înfrumuseţează aleile acestui templu. Primiţi vindecare de la dulceaţa parfumului şi a melodiilor. Şi porumbeii vor să intre în legatură cu inimile voastre, pentru a vă înveseli restul călătoriei de întoarcere la “Soarele Prezenţei voastre”. A păşi de-a lungul acestui coridor care prezintă energiile Iubirii pure şi magice, este parte din experienţa voastră aici. Dacă aveţi întrebări, fiecare dintre voi are propriul ghid angelic ce aşteaptă atât de doritor să vă răspundă.(Pauză)

Acum , vedeţi o intrare la dreapta. Ghizii vă invită să-i urmaţi în Sala Flăcării Eterne a Iubirii Cosmice. Aceasta este o altă Flacără nenutrită, care arde continuu, pentru a-L slăvi pe Creator, Tatăl a Tot Ceea Ce Există. După legea cosmică, toate plantele care primesc şi energiile Creatorului trebuie să-i înapoieze o parte din ele în fiecare zi, produse de focurile inimilor celor care locuiesc pe ele. Deoarece omenirea de la suprafaţă a neglijat să facă acest lucru de eoni, fiind rătăcită în conflicte şi separare, pe această planetă, l-am făcut, în numele vostru, noi, cei din Telos împreună cu multe fiinţe din Pământul Interior, precum şi din alte oraşe subterane. Vom continua să-l facem, până în ziua când voi toţi veţi ajunge suficient de maturi din punct de vedere spiritual, pentru a fi capabili să-i înapoiaţi singuri Creatorului, aceasta bunavoinţă şi recunoştinţă.

Cei care slujesc în Templul Trandafirului de Cristal ca serviciu adus Vieţii, alimentează şi Flacăra Eternă a Iubirii, cu focurile iubirii din inimile lor. Când spunem Flacăra nenutrită, ne referim la faptul că, singurul combustibil care hrăneşte şi are grijă de focul Iubirii, pentru a menţine vie Flacăra în permanenţă, este focul Iubirii din Inima celor care slujesc în acel templu. De fapt, toate acţiunile – combinate cu cele din alte Temple ale Iubirii, care deţin aceeaşi energie – creează o reţea de Iubire care hrăneşte toate civilizaţiile Pământului şi diferitele tărâmuri ce trăiesc aici.

Această Flacără, întotdeauna caldă şi puternică, se ridică până la o înâlţime de treizeci şi cinci de metri şi are aproximativ trei metri diametru. Sursa puterii ei este forţa blândeţii. Este fericită, bucuroasă şi jucăuşă. Ea conţine tot ceea ce Creatorul poate oferi Creaţiei Sale şi numeroşilor copii ai Inimii Lui. Ea este nelimitată.

Respiraţi acum şi mai adânc. Conectaţi-vă profund la această Flacără, lăsaţi-o să vă umple inima în totalitate şi relaxaţi-vă în braţele Iubirii! (Pauză)

Cand veţi simţi ca inima vi s-a umplut la intreaga capacitate, puteţi să vă înapoiaţi, în tăcere, la nava merkaba de cristal care vă aşteaptă afară, pentru a vă duce înapoi, în corpul vostru fizic. Cu profundă recunoştinţă, multumiţi-i lui Paul Veneţianul pentru bunavoinţa pe care v-a acordat-o astăzi şi în viitor, pentru cei care vor citi materialul scris. Când sunteţi gata, deschideţi ochii şi reveniţi în corp.

Cu aceste cuvinte, putem încheia acum meditaţia noastră. Vă îndemn să vă întoarceţi aici, deplin constienţi, ori de câte ori simţiţi că aveţi nevoie să intensificaţi focurile din inimi. Vă iubim atât de mult, aici în Telos. Iubirea noastră vă va însoţi paşii, până la capătul călătoriei.

Aurelia – În numele micului grup de aici, iţi multumesc profund, Adama, pentru tot ceea ce faci pentru noi şi, de asemenea, îi mulţumesc lui Paul Veneţianul pentru Iubirea, Bunavoinţa şi Binecuvântarea pe care ni le-a dăruit astăzi.

Adama – Cu multă plăcere, preaiubiţilor!

The Seven Sacred Flames - Aurelia L.J

Traducere  Suzi Mirea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!