3.1.20

Porțile Înălțării sunt deschise


Porțile Înălțării au fost închise foarte mult timp pentru locuitorii de la suprafața acestei planete - şi nimeni nu știe când se vor deschide din nou. Decizia nu ne aparține. Nu vă putem spune ceea ce nu știm, dar știm că ocazia a sosit şi că ar putea trece încă vreo câteva mii de ani până când va mai exista o astfel de ocazie. Vă sugerăm să nu rămâneți pe tușă, într-o stare de indecizie. Faceți alegerea din inimă, dacă doriți să veniți acum sau mai târziu - şi angajați-vă în acest sens.




Pentru cei care iau, într-adevăr, decizia de a veni acum sau mai târziu, lăsați-mă să lămuresc ceva. Sunt acum pe Pământ persoane în vârstă, care, in planurile lor interioare au ales să se înalțe, dar nu o vor face în această viaţă, deoarece mai sunt multe lucruri pe care trebuie să şi le clarifice şi să le înțeleagă.

Va fi prea dificil pentru ei. Unii dintre ei au corpuri bătrâne şi bolnave şi nu au avut ocazia să se deschidă complet în faţa acestei cunoașteri. La nivel de suflet, ei sunt oameni foarte buni şi nu au făcut nici un rău nimănui. Mulţi dintre ei își vor părăsi corpurile, dar asta nu înseamnă că nu se vor înălța. Graţia Divina a hotărât ca ei să primească o altă ocazie de a se încarna în "lumea nouă" spre care ne îndreptăm - iar, în următoarea viaţă, procesul de Înălțare va fi mult mai ușor şi plin de bucurie pentru ei. Aceasta este graţia Divină pe care o vor primi.



În numele Prezenței victorioase a Lui Dumnezeu, EU SUNT,
Îi cheam pe Maeștrii Luminii din întregul spirit al Marii Frății Albe,
Preaiubită Zeiță a Purității, Preaiubit  Serapis Bey, și Frăția Flacării Înălțării
din Luxor și Telos, Preaiubită Regină a Luminii și Iubiți Îngeri ai
Flăcării Înălțării Radiante.

Inundați fiecare particulă a vieții de pe Pământ cu marea infinitate a
Focului Violet și a Flăcării Înălțării. Purificaţi, iluminaţi și ridicaţi conștiința
întregii vieți și a tuturor regnurilor care evoluează aici. Lăsați Flacăra voastră
să lumineze, și să se extindă ca Lumina a o mie de sori. Purificați mințile,
amintirile și emoţiile umanităţii de toate blocajele și negativitate. Purificați corpul
nostru de toate bolile și deficiențele. Inundați lumea noastră cu strălucirea pură
a zăpezii albe din puritatea Flacării Ascensiunii! Saturați și purificați până
când vom deveni  transparenţi ca cristalul, transformând tot ce atingem cu
Lumina Radiantă a Flacării Înălțării.
Inundați și saturați Pământul cu marea Flacără Violet.
Inundați şi saturaţi Pământul cu strălucirea Focului Înălțării.
Eliberați-ne să fim cu Voi în Tărâmurile Libertății Eterne
în Perfecțiunea Infinită acum și pentru totdeauna!
Și așa este, iubit EU SUNT!


(Repetați ultimele 6 linii de 3 sau 6 ori)


Rugăciuni la ... / cele Şapte Flăcări Sacre - Aurelia L.J

 Traducere  Suzi Mirea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!